Perspective

București, ora 23:35. Vacarmul contrasta violent cu tăcerea care domina conversația lor, mai mult absentă. Era începutul unei povești drăguțe de iubire, sau poate o primă întâlnire total eșuată. Era momentul de tăcere incomodă care îi făcea să își dorească să fie acasă sau cel puțin într-un loc liniștit unde să își poată ocupa mintea cu altceva decât prezența celuilalt, dar continuau să se plimbe uitându-se fiecare în cealaltă direcție, observând pentru prima dată anumite graffitti-uri sau magazine obscure.  

Și-ar fi dorit să o ia de mână, sau cel puțin să se poată apropia mai mult de ea, să îi simtă parfumul dulceag sau să își plimbe mâna prin părul ei, cum a văzut în toate comediile romantice. Ar fi vrut chiar să înceapă să îi cânte o melodie ca în musicalurile penibile la care se uită colega lui de apartament, dar tăcea în continuare. Ana zâmbea crispat și își plimba degetele pe scândurile reci ale unui gard, uitându-se cum cizmele ei verzi ocolesc bălțile de pe Lipscani. 

S-au oprit în fața unui magazin, Ana admirând un colier dintr-o vitrină, Radu admirându-i discret posteriorul. 

-Ce frumos e! 

Pentru prima dată, era sigur că amândoi gândeau același lucru. Poate despre lucruri diferite, însă i se părea un început promițător - poate vor ajunge să aibă o relație lungă și fericită în care fiecare îi ghicește gândurile celuilalt. Poate o să fie multe momente de tăcere, în care pur și simplu nu e loc de cuvinte pentru că fiecare se simte atât de bine în prezența celuilalt...ce gânduri inutile. Cu inima-n dinți, se apropie de Ana și o atinge pe spate, bucurându-se de tresaritul ei aprobator. 

***

Am aflat trei lucruri despre tine. Cânți la chitară de când aveai 14 ani, îți plăcea să asculți E.M.I.L. și mergeai la tot felul de festivaluri folk, îți plac pisicile, ai una acasă - e roșcată, doarme după calorifer și o cheamă Xena. Nu ai frați sau surori, însă întotdeauna ai considerat-o pe Elena ca o soră. Stați împreună de doi ani și la voi în garsonieră e tot timpul dezastru. Niciuna dintre voi nu știe să gătească. M-ai invita la tine, dar Elena e în sesiune și mai mult ca sigur încă învață, rozând capătul unui pix. 

Mi-ar plăcea să am puțin mai mult tupeu și să te iau în brațe, să te lipesc de un perete și să te sărut ca în toate filmele proaste pe care le-am văzut cu Andreea. Nu semeni deloc cu ea, știi? Mereu am crezut că am un tipar, însă tu îmi dai toate planurile peste cap. Nu îmi plac blondele. Cu siguranță nu îmi place cum te îmbraci. Sunt mult prea multe culori, nici măcar nu pot să spun că ai vreun stil anume și felul în care îți împletești părul pe stradă e de-a dreptul enervant. Pălăriuța ta e penibilă. Și cu toate astea, nu aș vrea nimic mai mult decât să te întind pe patul tău supraetajat, printre rochii colorate și să o ignorăm pe Elena-cea-cu-gura-albastră-de-mină-de-pix.  

De dimineață să-ți fac cafea într-un ibric zoios și să mă amuz când te trezești cu mine holbându-mă la tine cum dormi. Mi-ai da o palmă și am râde amândoi, apoi ne-am cuibări din nou în pat până s-ar slei cafeaua și n-am mai avea niciun chef de ea. Elena s-ar supăra pe tine și-ar ieși din cameră trântind ușa, spunându-ne să ne luăm o cameră. Te-ai panica puțin, dar ți-ar trece repede. Am adormi din nou și ne-am trezi când Elena ar veni să-și ia câteva cărți să citească la prietena ei de la 2. Ți-aș face altă cafea și te-aș lăsa zâmbind la măsuța din bucătărie. 

Stau cu mâna pe spatele tău și mă uit ca prostul la tine. Ești chiar urâtă. De ce naiba nu te sărut? 

***

Când m-ai invitat la un suc - fix așa mi-ai zis, hai la un suc, nu hai în club, bei o bere, hai la un suc - ce replică peniblă!“Nici n-aș fi crezut că o să zic OK. Oricum, e joi și n-aveam nimic mai bun de făcut. Măcar să mai scap de Elena care țipă din 5 în 5 minute că se aude prea tare muzica din căști și că nu se poate concentra. 

Știu că te uiți la fundul meu de 3 minute, te văd în reflexia din vitrină, dar chiar e un colier drăguț, așa că te mai las câteva secunde. E un compliment, de fapt, ce să zic...

Nu ești deloc genul meu. Te gândești prea mult la cum arăți și nu-ți dai seama când mă plictisești cu ale tale, biciclete și cursuri de la politehnică - €“de fapt semeni cu toți tipii cu care am ieșit. Mi-ar fi plăcut să-mi vorbești mai mult despre tine. Încerci să faci pe misteriosul sau ești doar timid, oricum îți merge. Nu știu decât că ești fan Radiohead, care nu-mi spune decât că ești un mare trist sau vrei să te dai hipster.  

Îmi place că ești creț și că zâmbești tâmp. Ți-ai făcut curaj și ți-ai pus mâna pe spatele meu. Nu prea sus, nu prea jos. Ciudat, nu credeam că o să am fiori când mă atingi.  

***

Când privești pe geam și te mângâie razele de soare, când vezi păsărelele zburând vesele pe deasupra clădirilor portocalii, scăldate în lumina caldă a dimineții, când te simți ca într-o comedie romantică și îți vine să deschizi ferestrele și să cânți, Scarliopetra înmoaie mopul slinos în găleata cu jeg.  

Scarliopetra e femeie de serviciu. Are cheile de la tot felul de magazinase scumpe de pe Lipscani și își face tura în fiecare dimineață la șase. Șterge praful, spală pe jos și se miră de cum pot să dea unii atâția bani pe haine și accesorii. La nr. 43 îi place, atâtea bijuterii sclipicioase de-ți fură ochii - când nu o vede nimeni, trage draperiile și probează câte-un colier aurit și-și spune că e frumoasă. Și se păcălește de fiecare dată. Doar că azi e un băiețel straniu care stă pe bordură în fața magazinului. E singur și se uită în vitrină de cel puțin 15 minute.  

Ce tineri ciudați mai sunt și în zilele astea. Măcar de s-ar pune mai încolo să-și poată face și ea ritualul. Așa îi e cam jenă să probeze toate bijuteriile astea frumoase. Mopul unsuros urmează traiectorii imprecise, mutând din când în când câte-un scaun. E și mâine-o zi. 

La 7:26, Scarliopetra închidea ușa la nr. 43. Tânărul ciudat încă zăcea rezemat cu capul de un perete. 
O fi fost beat. 

***

A condus-o pe Ana acasă pe la ora 4. Stă la mama naibii în Rahova, dar a meritat măcar pupicul ăla pe obraz. Și acum știe și unde stă. Și-a scos ultimii bani de pe card și așteaptă să se facă ora 9:30. Nici n-are rost să se ducă acasă, oricum n-ar putea adormi. Se tot gândește la tot ce s-a întâmplat în seara asta, parcă ar fi ultimul tâmpit îndrăgostit.  

O să-i cumpere colierul ăla la care se uitase cu atâta jind Ana plângându-se că n-are bani de mofturi. Și-o să i-l ducă acasă împreună cu cafea și muffins de la PAUL. Și-o să o sărute cum n-a avut tupeu în seara asta pentru că a fost un fraier. Și-o să o ignore amândoi pe Elena și-o să stea îmbrățișați în patul ei supraetajat printre rochii de tot felul. 

Déjà vu.

*Această povestire a fost scrisă pentru concursul organizat de Revista de Povestiri  și Galeriile Zehava.